Bace Toghiere si paracetamolul!

Bace Toghiere şi paraciatamolu

Sară dă iarnă

Sară dă iarnă. Păstă satu’ amorţît dă frig s-o aşchiernut linişchia. Ici, coalia, cît-on cînie să sfăghieşchie-n ogriadă cu tarchie arici. Dî la o vremie-l lasă ş-o ie la fugă, tăt înspinat la gură, băunînd, cîtă olachile vecinului. Porcii-n cotre dorm afund, visîndu-să că li-or crescut aripi şi-ncep a zbura, păstă sat, dăparchie, în alchie ţări, inghie-i cald tăt timpu’ şi oaminii nu mîncă altceva ‘nafară dă oaie. O scrofiţă grohăie subţîrel, băsamă s-o visat că s-o suit în tarchie pom. Marhăle, hărănichie şi adipachie, şed în iştălauă la scuchială. N-are cum le fi frig, că uşile iştălauălor îs căptuşichie cu ponieve. Ghinile, cu cocoş cu tăt, şed amorţîchie-n penie, în cătreţîle închisă cu mare atenţîie. Nu dă altă, da’ vinie vulpia-n inşpecţîie şi gata-i baiu’ dacă dezcompletiază iefectivu’. Pă hornuri ieşie-n sus, vigan, fumu’, ca şerpile. Dacă chie uiţ’ binie cîtă casă, mai că-ţ’ vinie şi crez’ că-i văpor. Da’ inghie-or fi mărinarii? Îs înlontru. Hai şi nie uităm pîn obloace şi vighiem, oare ce fac? La pupitru’ dă comandă şeghie căpitanu’, bace Toghiere. Subalternii, aghică vecinii, şed care pă stînga, care pă ghireapta. Unu’ cu o clăniată, numa’ ce gătasă o cîntare ritmată. Băsamă iera trompetistu’ şi sunasă adunaria-n căbina dă comandă. La on moment dat or fost musăiţ’ şi dăşchidă on obloc, că unu’ dîntră mărinari făcusă, cu trăbucu’ lui, on fumoc ca-n afumătoare. Eh, aşe ni-or prins! Pă cinie? Cum pă cinie? Pă noi, pruncii. Că nie uitam dîn uliţă, pîn obloace, în casă la bace Toghiere. –“Mă, prăpăghiţîlor, haidaţ’ în casă, nu străjuiţ’ pî la obloace”, o zîs bace Toghiere cîtă noi, cu capu’ scos pă obloc.

Sărbătoaria căşii

Ni-am băgat în casă tăt rîzînd. Discuţîile ierau în toi. Mare problemă mare! Cei mai mare problemă a anului. Sărbătoaria căşii. Nu şchiţ’ care-i? Cum nu şchiţ? Zîua-n care tai porcu’. Nu iera uşor şi stăbileşchi zîua cei mare. Dî ce? Iaca dî ce! Baiu’ iera că porcii ierau mulţ’ şi henteşu’ numa’ unu’. Aghică Mitru. Atunci şi vez’ socochieli, discuţîi, stratejii, planuri dă tăt felu’. Că dacă nu mere Mitru la ciala, în sîmbăta aceia, ciala nu mai dă cu-mprumutu’ cătlanu la nimia. Cialalalt, cu măşina dă tocat carnie, număru’ triişdoi, că are şi iel pretenţîia la o anume sîmbătă, că-i vin cuscrii dî la Oltenia. Unu’ că n-are vin dăstul şi cinie i-a da? Vecinu’ Petre, clănietistu, că dacă nu-i taie Mitru lui primu’ porcu’, face clăniata strîcată şi nu mai cîntă la nici o cină dă porc. Păstă oamini, la on moment dat, s-or băgat şi muierile, cum că nu-i dăstulă piparcă rîjnită. Şi iac-aşe s-o iscat o tolăială dă mai mare ţi-i dragu’! Pînă la on moment dat, cînd bace Toghiere s-o făcut auzît păstă tăţ’: -“Mitrule! Da’, tu ce părere ai dă tătă cestiunia asta?”. La care, Mitru, întră doauă fumuri ţîpachie-n rotocoale cîtă grindă, numa’ ce l-am auzît că nie luminiază: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, ce poci şi vă spun? Dăcît că io, n-am ista, bacă n-am ciala cu ceia, dîn zîsa lu’ ciala. Mă-nţălejeţ, înt-on cuvînt, nu?” No, asta da înţălepciunie! Hai că noi pruncii n-am înţăles nimica, da’ n-or înţăles nici bătrînii. Atunci şi vez’ d-acoalia discuţîi! Noroc cu nană Floriţă, muieria lu’ bace Toghiere, c-o ieşit ca dîn pămînt cu o oală mare cu vin fiert ş-o aşezat-o uşurel pă masă. Apoi o adus finjele şi fiecare ş-o băgat vin dîn oală, cu căuca. Noauă pruncilor, iară ni-o dat ciai dă izmă-ndulcit cu mniere dă albinie şi acrit cu felii dă ţitroamă.

Şmecăru’ bătrînu’

Bace Toghiere, în capu’ mesîî, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arenjat păru’ dî pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă: şi minciuna-i voarbă. Da’ voi pruncii şi nu minţîţ’ niciodată, nu dă altă da’ minciuna are picioare scurchie. D-inghie şchiu asta? Staţ’ ş-auzîţ’! Ieram înt-on an, cam aşe pă vremia asta. Uşurel, pă năbăgachie-n samă, nie apropiam dă tăietu’ porcilor. Şi cum dă cînd nie şchim noi, la ţară, pîrjolim porcii cu paie, cei mai vijilenţ’ îş’ procurau baloţ’ dă paie dîn vreme. Amu, drept îi că nu iera uşor şi-ţ’ faci rost d-aşe ceva. Da’, mai c-on niam ce lucra pî la Ciapeu, ba c-on văr trăctorist, tăt rezolvai cumva problema. Alţîî, mai năpăsători, să lăsau pă ultima sută. Da’, tăt să dăscurcau pîn’ la urmă, că le dăghiam noi, işchilalţ’. Înt-o diminiaţă, ieram tăţ’ vecinii în colţu’ uliţîî. Ţîpasăm porcii la purcar. Şi cum întătdauna să lasă cu fel şi fel dă discuţîi, pîntră alchile, nuş’ care ni-o-mbiet cu baloţ’ dă vînzare. Unu’ că-i triabă, altu’ că are, ciala că n-are, ista c-o luat, ciilalţ’ c-or cumpărat. Da’, întră timp, l-o adus băsamă cial c-on ştrimf p-on picior, pă ciala a lu’ Şmecăru’. O trecut p-îngă noi pă biţoaglă şi aşe, dîn fuga calului ni-o zîs: -“Mă, ‘năpoieţîlor! Mai nou nu să mai pîrjoleşchie porcu’. Dacă nu şchiţ’, mereţ’ şi-l întrebaţ’ pă tata, cum să face, mă!”. No, aşe ceva nu mai auzîrăm dă cînd purtăm gaci groasă. Cum ar arîta dăraburile dă clisă, acăţachie-n cîrlije dă ruda dîn cămară, cu păr pă iele? Corioşi nievoie mare dă noaua metodă, io cu Mitru şi cu Petre clănietistu’ ni-am şi ţîpat pîn’ la Şmecăru’ bătrînu’, acasă, ca şi veghiem care-i şpilu’. Mă, oamini buni! Gînghieşchi c-am presîmţît ceva, că mi să zbăchia ochiu’ stîng. Bistoş avia şi să-ntîmple ceva. Staţ’ şi veghieţ’! Amu, dă cînd îi lumia îs tăt felu’ dă oamini. Unii nu pot trăi dacă nu chie şmecărăsc cu ceva. Că dîn zîsa lu ciala, viaţa pă pămînt făr’ dă cele tri ielemenchie nu să iexistă, aghică: apa, aieru’ şi fraieru’. Amu, apă aviam la artizana, aier, tăt roată dîpă noi. Da’, nu şchiam noi cine-i fraieru’. Nu-i bai, c-aviam şi aflăm minchienaş! Ci-am auzît dîn gura lu’ Şmecăru’ bătrînu’ nu ni-o vinit a creghie tolcerilor. Că nu mai triabă pîrjolit porcu’, că mai nou îi dai şi mînce cu tri zîle înenchie, cîchi-o boabă fermecată şi a tria zî pică păru’, sîngur, dîpă iel. Eh, asta-i rînduiala, ce şchie ţăranu’, la ce-i bun şofranu’? Numa’, o zîs Şmecăru, că nu creghie că nie poachie vinghie şi noauă, c-o primit numa’ cîchieva boabe fermecachie, dîn Jermania, dî la on niepot. Binienţăles că ni-am ţînut dă capu’ lui pînă ni-o vîndut cîchie tri boabe fermecachie, dă căciulă, pusă-n ceva şcătulă. Da’ nu ni li-o dat numa’ c-o condiţîie: şi nu le scochiem dîn şcătulă pînă-n zîua în care li-om înghiesa-n porci. Băsamă şi nu prindă aier, ni-am sămălit noi.

Trătămentu’

Şi iac-aşe, cumpărarăm boabile fermecachie dî la Şmecăru’. Boaba şi suta dă lei. Drept îi că ierau tare scumpe, că-ţ’ puchiai cumpăra pă banii acia, cam o cocie dă baloţ’ dă paie. Da’ iară mă gînghiesc, cini-a fi ca noi, nămoşcoliţ’ pă brînci, dă pernieu, dî la paile arsă pă porc? Domnie curată, nu? Dabghia aşchieptam zîua cei mare, cînd aviam şi tăiem porcu’. Numa’ c-aşe vinia zîua încoaci, dă gînghieşchi că meria înculu. Dî l-o vreme, s-o apropiet. Cu tri zîle înenchie am pregăchit şcătula cu boabile fermecachie. În prima zî, tăţ’, pî la oarile zece, am băgat cîchi-o boabă fermecată, fiecare-n porcu’ lui. Io am băgat şi-n porcu’ lu’ vecinu’ Petre, clănietistu’. Nu l-am lăsat pă iel. Atîta nie trăbuia şi-l muşchie cumva porcu’ dă tarchie jejit, că iera baiu’ cît casa! Cum avia şi nie cînchie la cina porcului dîn clăniată, aşe muşcat dă jejit? Amu, dîpă ce am administrat porcului trătamentu’, am aşchieptat iefectu’. Fiecare şigiam dă straje la porcu’lui. O trecut on cias, doauă, tri. Nimic! Am chiemat-o apoi pă nanî-ta Floriţă, muieria mia, ca şi mai pînghiască ia clipa cei mare, cînd a-ncepe şi pice păru’ dî pă porc. Io m-am mai băgat în casă ca şi mă-ncălzăsc. Corios dîn fire, n-am avut răbdare şi stau pria mult în casă, aşe că iar-am ieşit afară şi direcţîia, cochieţ. Oarile treciau şi nimica. Nici on fir, nici on rezultat. Porcu’ mni mînca şi şighia. Cum stăchiam aşe, numa’ io cu gîndurile mele, num-am văzut porcu’ că să-ncoardă. No, am zîs, o vinit momentu’. Ba amu, ba apoi, m-aşchieptam şi să scuture dîn tăchie închieturile ş-apoi şi zboare păru’ dî pă iel. Nici voarbă dă vo minunie! O rîgîit lung, dîpă care o mai luat o gură dă urlău ş-apoi s-o culcat pă foale. Binie că n-am alertat vecinii păntru nimica tătă. Noapchia ci-o urmat, am stat dă straje. Doară, doară a-ncepe porcu’ şi năpîrliască. N-am durmit tătă noapchia. Vecinii şi iei, ca minie, vijilenţ’ dîn cale-afară. Mitru, mai ghiduş, o chiemat chiparăşu’ satului şi facă chipuri la porc. Cu şi fără păr. Amu, cu păr l-o-nchipărit. Urma şi-i facă chip fără păr. Zîc urma, păntru că n-o mai urmat. Dî ce? Fiţ’ atenţ’! A doaua zî, tăt pî la oarile zece o-nghiţît porcii noşchi, fiecare, a doaua boabă fermecată. No, avia şi vie momentu’. Mă, oamini buni! Nici a doaua zî n-o picat păru’ dî pă porci. Numa’ că s-o-ntîmplat altceva. Or început porcii noşchi ş-asughie dîn cale afară. La-nceput, am gînghit c-aista-i iefectu’ trătămentului. Prima dată, porcu’ asudă ş-apoi năpîrleşchie. Tăchie ar fi fost bunie, numa’ c-o-nceput şi bată, aşe uşor la-nceput, Orădanu’ (on vînt rece dî cîtă Oraghia). No, m-am gînghit, gata-i baiu’ d-aci! Porcii noşchi au şi să bechiejască d-aci. Mă, gînghieşchi c-am cobit. N-o trecut bini-on cias, c-or început porcii noşchi şi zdrăvie dă vai ş-amar. Ce-i dă făcut? Am stat, am anălizat situaţîia ş-am zîs: – “Musai şi-mbrăcăm porcii!” P-a mnio, l-am învălit în ceva poniavă. Petre clănietistu’ l-onfăşurat înt-on lipighieu. Noi ca noi, da’ cînd ni-am dus la Mitru şi-i vighiem porcu’, am rîs dă ni-am ţînut dă foale, cam jumătat’ dă cias. Dî ce? Porcu’ lui avia pă iel on pălton şi pă cap o căciulă-mblănită, rusască, cu urechile dăbălachie. No, aşe da! Îmbrăcarăm şi porcii. A tria zî am continuat trătămentu’. Da’ făr’ dă folos. Şi iac-aşe trecură cele tri zîle, făcurăm trătămentu’, da’ păru’ dîpă porci n-o picat.

Bunăciuni aghivărachie

Dajaba ni-am dus la Şmecăru’ ca şi nie deie banii ‘năpoi. Că ciala ni-o-ntrebat: -“Mă! Cînd aţ’ dat boabile la porci, înenchie dă mîncare, o dîpă mîncare?”. Noi i-am zîs că înenchie dă mîncare. La care Şmecăru’ bătrînu ni-o zîs: -“Eh, aistai baiu’ mă! Trăbuia dîpă mîncare. N-am ce vă face, n-aţ’ reşpectat inştrucţîunile!” Amu-ntră noi fie voarba, nici n-aviam cum le reşpecta, că pă şcătule scria-n niemţeşchie. Da’, tare mă chiem io că orcie-am fi răspunsă noi, Şmecăru’ bătrînu’ ar fi zîs şeşi. Abghia atuncia ni-am dat noi sama d-inghie i să traje lui ciufala dă “Şmecăru”. Altfel, iel îi om dă calitachie, numa’ că-i dă calitachia a tria. Pînă la urmă, tăt cu paie am pîrjolit porcii. Păstă ani, am auzît că unii nu pîrjolesc porcu’ ci-l opăresc. Lăsaţî-i p-acia şi facă cum vreu ei! Noi nie ţîniem d-a noaşchie. Ce, nu-i fain’ cînd tai o felie dă urechie dă porc, binie coaptă, o răzăleşchi cu cuţîtu’ ş-apoi o mînci? Nu mai vorbăsc dă coadă, o dă mosor. Bunăciuni aghivărachie! Da’, nu poci încheia povestia, fără şi vă spun ce boabe fermecachie ni-o vîndut Şmecăru’ bătrînu’, că s-o scăpat şi nie zîcă într-o sară, bat binie fiind. Numa’ şi nu mai spunieţ’ la nimia ci-am păţît! Zîc domnii cîtă iele paraciatamol şi-s bunie cînd ieşchi tromnit. Da’ io vă sfătuiesc, lăsaţ’ mediţînurile! Cînd sînchieţ’ tromniţ’, mai binie beţ’ ciaiuri, făceţ’ înhălaţîie ori aplicaţ’ stratejia cu clopu’ pus pă vîrfu’ boconcilor, că-ţ’ fi mai dobînghiţ’. Nu dă altă, da’ medîţînurile tomniesc p-o parchie şi strîcă pă ceilaltă. Şi încă ceva, tare important, viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ!’

Dicţionar: vigan – vesel; musăit – obligat; străjuiţ’ – pîndiţi; henteşu’ – măcelarul; căuca – polonicul; izmă – mentă; ţitroamă – lămâie; minchienaş – imediat; boabă – pastilă; şcătulă – cutie; sămălit – calculat; nămoşcoliţ’ – nemurdăriţi; pernieu – cenuşă; urlău – grăunţe măcinate; chiparăşu’ – fotograful; tolăială – gălăgie; zdrăvie – strănute; dăbălachie – lăsate în jos; şeşi – invers; mosor – şoric; tromint – răcit.

Gheorghe Hodrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *