Bace Toghiere vine cu o poezie…
Asa cum am spus, Bace Toghiere ne va „mangaia” sufletele cu versurile lui…
Iarna
În fiecare an cînd pică prima niauă,
Mă-ntorc cu gîndu’ în copilăria mia,
La prînzu’ dă cîrnaţ’ cu ratută dă oauă
Şi ciai dă mniere arsă ori lapchie în finjia.
Dîn ‘naltu’ cerului picau uşor pă căşi,
Suchie dă mii dă penie, cernia duna,
Roşii la nas şi-n cizme cu ştrimfi groşi,
Măturam punţîle: noi, bunu‘ şi buna.
Cînd să făcia aşia cam pî l-amniază,
Nie adunam în casă-n graba mare,
Buna şi bunu’, noi ş-o mîţă triază,
Dă su’ şpohert, cu nasu’ la mîncare.
Dîpă mîncare treciam la hoghină,
În pat su’ duna grasă şi hîrjită,
Sătui dă zamă şi carnie dă ghină
Şi pancove încinse în mnieria cei rîjnită.
Cînd nie trezam ieşiam tăţ’ în ocol,
Dăghiam d-a dura tri bile dă niauă,
Croiam dîn iele-on om cu capu’ gol
Şi-n loc dă bumbi fixam tri cărbuni “oauă”.
Pă cap îi aşezam apoi o laboşe
Şi-n loc dă nas on morcov dă ghiochi,
În stînga-i împlîntam mătură hamişe
Şi doi cărbuni, tăt “oauă”-n loc dă ochi.
Mereuaş întuniericu’ scobora păstă casă,
Înlontru mnirosa a vin ş-a mere coapchie,
Boabile dă păsulă şi tenchi şighiau pă masă,
–Hai, zîcia bunu’, şi jucăm “moară”, niepoachie!
Şi-n anu’ ‘ista, bistoş, cînd a da prima niauă,
Oi mere iar cu gîndu’ în copilăria mia,
La prînzu’ dă cîrnaţ’ cu ratută dă oauă
Şi ciai dă mniere arsă ori lapchie în finjia.
