Nu şi-au primit salariile de mai bine de trei luni !

FELNAC. Joi 8 august, în faţa Primăriei din Felnac s-au adunat mai mulţi protestanţi. CE NEMULŢUMIRI au aceste persoane ! 

Nu si-au primit salariile-Felnac

În fatţa Primăriei Felnac s-au strâns mai bine de 30 de asistenţi de persoane cu handicap pentru a protesta fiindcă nu şi-au primit salariile de mai bine de trei luni. Protestanţii au avut şi alte nelămuriri asupra unor posibile fraude.

Sunt mai mulţi localnici care figurează pe statele de plată ale Primăriei că au încasat, în trecut, sume de bani pentru tratamente sau deplasări în staţiuni, ori prime. În realitate, oamenii nu au primit nimic şi nici nu îşi recunosc aceste semnături, astfel că au depus sesizări la Politie”, a declarat un protestatar,potrivit ştirile protv.

Unul dintre protestanţi a declarat că este vorba de zeci de mii de lei care figurează doar în acte că au fost platiţi unor beneficiari de drepturi sociale.

În urma sesizărilor primite, poliţiştii au deschis o ancheta la Felnac .

Ovidiu Liber, purtător de cuvânt IPJ Arad precizeazaă:“În cauză există înregistrat la Serviciul de Investigare a Fraudelor un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare”.

Protestanţii nu vor altceva, decât să îşi primească drepturile, întrucât mulţi dintre ei, depind de acest salar, fiind şi singurul lor venit. Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei spun că nu au primit banii de la Guvern şi nu pot efectua plăţile.

După o oră, oamenii au renunţat la protest, fără incidente, însă au promis că ar putea să revină în stradă şi în zilele următoare, până ce îşi primesc salariile restante.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *