Poveschile lu’ Bace Toghiere : Poti fi si tu Mos Craciun!

Moş Crăciun

 

La cias dă sărbătoare tăt omu’ tria’ şi să bucure c-aşe îi în viaţă, lucră omu’ ce lucră, da’ tria’ şi mai şi să bucure sărbătorind. Că la urma urmii ce ducem cu noi d-aci, dîn lumia asta, dînculu, în lumia ceilaltă? Nimica!  Că nu ducem îi una, da’ ce lăsăm? Bini-o zîs cini-o zîs că lucră omu’ ca furnica / moare şi n-are nimica / şasă scînduri prinsă-n cui / îi averia omului / sapa, groapa ş-o lopată / asta îi averia toată. Amu, ceva tăt rămînie dîpă noi ş-anume – fapchile bunie. Şi dacă tăt vini voarba dă iele, drajii mniei cei dă buni, io, una vă poci zîce: Crăciunu-i aproape şi-i mare criză dă fapchie bunie! Ş-apu, triabă făcuchie, nu dă altă da’ dîn zîsa lu’ unu’: fapchile bunie în lume / îţ’ lăsa niamurilor nume.

Cam cîtă cînd s-apropie Crăciunu’ nu ieste om care şi nu-ş’ aducă aminchie dă anii prunciei, cii mai faini ani dîn viaţă. Ş-amu îmi pare că văd cum aşchieptam cu sufletu’ la gură şi vie Moş Crăciun. Pă d-o parchie mă bucuram, pă d-alta mă-nfricoşam. Dî ce?  Păntru că dă fiecare dată nu m-alejam numa’ cu cădouri, ci iera musai şi şi fac tăt felu’ dă promisiuni pă care, întră noi rămînă voarba, în scurtă vreme le-ncălcam. Pă dă altă parchie, Moşu’ dîn vremia prunciei mele nu iera ca Moşu dîn zîua dă astîz’, blînd, mîndru-mbrăcat, melodios la voce şi cu răbdare cu pruncii, ci iera mînios, înfricoşetor la hanie, grăbit dă fiecare dată şi cu glasu’ răguşit.

Iac-aşe mi-l aduc io aminchie pă primu’ mnieu Moş. Stăchiam în chindă cu tăţ’ ai familiei şi-l aşchieptam. Pomu’ iera-mpănat, în camera cei mare, dî cîtă uliţă. Dîn clipă-n clipă trăbuia ş-apară! Curiozîtachia iera cît casa! Amu, probleme mari n-aviau cum fi. Poezîia o şchiam, corinda numa’ zbîrnîia, aşe că puchia vini Moşu’. Mă, oamini buni, dîn zîsa lu’ bace Toghiere, doară nu creghieţ’ c-or ieşit tăchie binie? Cum s-o apropiat dă casa noastă Moşu o şi-nceput şi ţîngăliască dînt-on pergău, aşe, mare, cam cît o oală. No, gat-am fost! Apoi, nu s-o băgat binie-n casă c-o şi picat pă foale jghierînd răguşit d-o zburat pergău’ dî la iel dîn brînci cît culu. Greu l-or arăghicat tăţ’ cii prezenţ’. Io, am luat-o la fugă şi m-am oprit drept su’ patu’ dîn camera cei mare.

Dă hanile dî pă Moşu ce şi vă mai zîc? Ce costum şpeţial? Ce căciulă cu ţuţur alb în vîrf? Ce haină roşie cu bordură albă? Ce barbă şpeţială? Doară nu creghieţ’ c-avia aşe ceva pă iel? Pă cap avia o cuşmă-ntoarsă pă dos şi trasă pă ochi. Pă iel avia o bituşe lungă cu lîna-ncîlcită şi-n picioare cizme dă gumă.

Amu, dă arăghicat l-or arăghicat ai mniei pă Moşu dă jos, da’ trăbuia şi-i deie ceva întăritor, că vinia dă dăparchie şi iera ostănit. Aşe că ce şi-i deie? L-or îmbiet cu răchie. Dabghia l-or lămurit şi beie vo patru păhăruţă. Întră timp, io am ieşit dă su’ pat ş-am zîs scurt Moşului poezîia. La corindă m-o ajutat şi iel. Băsamă-i plăcia şi cînchie, că nie acuperia pă tăţ’ cu vocia lui răguşită. Dîp-aceia m-o dat cădourile dînt-on sac şi s-o cam mai dus. N-o ieşit dîn casă pînă n-o mai picat o dată dă pămînt, în timp ce io, p-îngă iel, îl petreciam promiţîndu-i că n-am şi mai fac prostii pînă-i lumia. Oăi! Noroc că n-o trăbuit ş-aducă şi pomu’ că nu şchiu ce s-alejia dă iel. Cred că tăt îl hăbucia.

În următorii doi ani, tăt Moşu’ aciala s-o nimerit a trece pî la noi pă la uliţă. Oricum, ieram mai obişnuit cu iel şi iel cu minie. Anu’ ci-o urmat, o vinit alt Moş, că primu’ zîce că iera plecat la ceva ‘mormîntare.

Nou’ Moş avia vocia, aşe, mai piţîgăietă şi corios lucru, în picioare avia ghechile lu’ o vecina d-a noastă. Cînd i li-o fi dat vecina Moşului cu-mprumut, cinie şchi?

D-atunci, Moşu n-o mai vinit la pruncii dî pă uliţa noastă niciodată. Ieram mărişori şi aflasăm că fiecare dîntră noi poachie fi Moş Crăciun, păntru că Moş Crăciun îi dragostea cu care-i înconjurăm pă cei draji ai familiei; îi biniaţa pă cari-o dăm vecinilor în fiecare zî; îi reşpectul pă care-l arîtăm faţă dă oaminii vrîstnici, faţă dă cei ce nie ieducă-n şcoli; îi ajutorul pă care-l dăm celor strîmtoraţ’ dă nievoi; îi pita dată celor flămînz’; îi alinarea durerilor celor bechieji; îi  …, …

Cichitorule! Amu, în prag dă sărbători îţ’ doresc ţîie şi la tăţ’ ai tăi, multă sănătachie, bucurii, împliniri şi nu uita: MOŞ  CRĂCIUN  POŢ’ FI  ŞI  TU !!!

 

Dicţionar: pomul – bradul; pergău – clopot mai mare; bituşe – şubă; gumă – cauciuc.

 

www.bacetoghiere.ro

 

                                                                                                         Gheorghe Hodrea

 

Cichitorule!

Hai la noi c-avem dă tăt felu’:

mănuşi cu blana pă dînlontru o’ pă dînafară; căciuli dîn pchiei agivărachie dă fel şi fel dă animale, cu sau fără urechi dăbălachie ; sfetăre cu o’ fără mînieci ; jenţ’ şi jentuţe ; maieuri şi bretele’; şepci şi şepcuţe ; jenţ’ şi curele ; hălachie dă baie ; bughielarăşe şi bucse ; părăzoare şi purtătoare dă chei ; cloape ; bughi păntru: tătă zîua, tătă noapchia sau păntru băi termale ; pijamele groase şi subţîiachie ; ochieri dă soare păntru împotrivă la niauă ; ştrimfi: scurţ’, groşi, lunji, subţîieţ’ ; zoboanie felurichie ; sfetăre păntru pă su’ şi păntru păstă chimeşi, ie tî cî.

Ziridava,

Etaju’ I, la Solemn

 raionu’ dă galanterie bărbaţ’.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *