Povestile lui Bace Toghiere continua…

Lăcruţa cu chiţibuşuri

Omu’ cu poţocii 

 

Dîn zîsa lu’ unu’, zîce că înt-o nu şchiu care sară, înt-o nu şchiu care vară, înt-on nu şchiu care sat, nişchie oamini şighiau hoghinindu-să pă lăviţ’, în uliţă. Şighiau şi voroviau, dă una, dă alta. La on moment dat, numa’ or văzut că, dîn zîsa lu’ unu’, făr’ dă veste şi dînt-odată, s-apropie dă ei, dî cîtă tolchiş, unu’ c-on sac în spachie.

Amu, oamini cu saci în spachie tăt or mai văzut cei dî pă lăviţ’, numa’ că Povestile lui Bace Toghiereaista dă care-i voarba avia ceva-n sac ce cîrloia ascuţît şi să mişca una-ntruna. Mai mult dîcît atîta, omu’ muta sacu’ încontinuu dîp-on umăr pă altu’.

Cînd o ajuns pă dîr ciia ce şighiau pă lăviţ’, omu cu sacu-n spachie li-o dat biniaţă cam aşe: -“Bună sara, corioşilor care vă hoghiniţ’ pă lăviţ’”. Băsamă i-o cichit dîn ochi că-s corioşi. Cei dî pă lăviţ’, zîce c-ar fi răspunsă: -“Bună sara omule cu sacu’ pă umăr, în care să mişcă ceva una-ntruna”. Dîpă care, ciala cu sacu’ pă umăr, zîce c-ar fi continuată aşe: -“Ce vă-nchiolbaţ’ aşe la minie, oamini care vă hoghiniţ’ pă lăviţ’?” La care unu’ dîntră privitorii corioşi ce să hoghiniau pă lăviţ’, zîce că l-ar fi întrebată pă ciala cu sacu’: -“Ce colet transporţ’, omule cu sacu’ pă umăr, în care să mişcă ceva una-ntruna?” Ciala cu sacu’ zîce c-ar fi răspunsă: -“Nişchie poţoci, mă corioşilor care vă hoghiniţ’ pă lăviţ’”. Altu’ dîntră ciia dî pă lăviţ’, zîce că l-ar fi întrebată în continuarie, pă ciala cu sacu’: -“Da’, dî ce tăt muţ’ sacu’ dîp-on umăr pă altu’, omule cu sacu’ pă umăr, în care să mişcă ceva una-ntruna? Îi greu tare?” La care, purtătoru’ sacului, zîce că i-ar fi flesnîtă pă oaminii ce să hoghiniau pă lăviţ’, săc, cu următoru’ răspuns: -“Bă, năpricepuţîlor, care vă hoghiniţ’ pă lăviţţ! Îl tăt mut ca şi nu să poată poţocii organiza, c-altfel să organizază, îmi rod sacu’ şi-i scăp, mă!”

Dîpă care, zîce că s-ar fi tăt dusă omu’ cu sacu’ pă umăr, în care să mişca ceva una-ntruna, cu cîrloituri cu tăt. Cini-o fi foastă? D-inghi-o fi vinită şi încătrău s-o fi dusă? Inghie şi cui ducia poţocii? Cinie şchi? Numa’ iel! C-altcinieva n-o aflat pînă-i lumia. Oricum, cii dî pă lăviţ’ or rămas ţîntuiţ’ ca la ghinţarăş, petrecînd cu ochienile pă omu’ cu poţocii pînă cînd l-o-nghiţît întuniecimia serii, cu tăt cu sacu’ cu poţoci şi cîrloituri.

Dîn tăchie cele arîtachie pîn’ aci, să dăspringhie tătuşi o-nvăţătură ghiduşe. Ş-anume că: – şi cu oaminii să-ntîmplă la fel ca-n povestia cu poţocii. Dacă-i ţîi ocupaţ’ cu tăt felu’ dă nimicuri, n-au vreme şi gînghiască. Că dacă au vreme, gînghiesc şi dacă gînghiesc, să organizează. Şi cînd să organizează, cinie şchi ci-ar puchia fi în stare şi facă ori şi dăsfacă!

Eh, iac-aşe am dăscuperit on personaj ţelebru – omu’ cu poţocii,  personaj întălnit păstă tăt, dă cînd îi lumia şi pămîntu’.

Cichitorule! Aşe-i că şi ’mnieta cunoşchi personaju’? Ori că da, ori că ba, una şi bună nu tria’ şi uităm: dîn zîsa lu’ bace Toghiere viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!

 

Dicţionar: poţoc – şobolan; tolchiş – drum pietruit; flesnît – plesnit; ghinţarăş – dentist.

 

bacetoghiere.ro

 

                                                                                      Gheorghe Hodrea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *